dialectic


dialectic
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. s.f. Teorie generală a principiilor devenirii realităţii, a dezvoltării naturii, societăţii şi gândirii; teorie şi metodă generală de cunoaştere a realităţii şi de transformare revoluţionară a acesteia. 2. adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.
Trimis de 7anca_c, 09.07.2004. Sursa: DLRC

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. I. s.f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală şi metodă filozofică constând în analiza şi depăşirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii. [pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
Trimis de cata, 17.07.2004. Sursa: DEX '98

Dialectic ≠ metafizic
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

dialéctic adj. m. (sil. di-a-), pl. dialéctici; f. sg. dialéctică, pl. dialéctice
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DIALÉCTI//C dialecticcă (dialecticci, dialecticce) 1) Care ţine de dialectică; propriu dialecticii. Metodă dialecticcă. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze şi antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze şi antiteze. Discurs dialectic. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DIALÉCTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe poziţiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care foloseşte raţionamente contradictorii. [cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].
Trimis de LauraGellner, 13.05.2006. Sursa: DN

DIALÉCTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii. 4. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Synonyms:

Look at other dictionaries:

  • Dialectic — • Greek dialektike (techne or methodos), the dialectic art or method, from dialegomai I converse, discuss, dispute; as noun also dialectics; as adjective, dialectical Catholic Encyclopedia. Kevin Knight. 2006. Dialectic     Dialectic …   Catholic encyclopedia

  • Dialectic — Di a*lec tic, n. Same as {Dialectics}. [1913 Webster] Plato placed his dialectic above all sciences. Liddell & Scott …   The Collaborative International Dictionary of English

  • dialectic — UK US /ˌdaɪəˈlektɪk/ adjective [before noun] ► MANAGEMENT, MEETINGS using questions and answers as a method of examining something or of finding a solution to a problem: »Conflict and disagreement are a necessary part of a dialectic approach …   Financial and business terms

  • dialectic — [adj] logical, rational analytic, argumentative, controversial, dialectical, persuasive, polemical, rationalistic; concept 529 Ant. illogical, irrational dialectic [n] logic, reasoning argumentation, contention, debate, deduction, discussion,… …   New thesaurus

  • dialectic — Philosophy ► NOUN (also dialectics) (usu. treated as sing. ) 1) the investigation of the truth of opinions, especially by logical discussion. 2) enquiry into metaphysical contradictions and their solutions. 3) the existence or action of opposing… …   English terms dictionary

  • dialectic — [dī΄ə lek′tik] n. [ME dialetik < OFr dialetique < L dialectica (ars) < Gr dialektikē (technē), the dialectic (art) < dialektikos: see DIALECT] 1. [often pl.] the art or practice of examining opinions or ideas logically, often by the… …   English World dictionary

  • Dialectic — Di a*lec tic, Dialectical Di a*lec tic*al, a. [L. dialecticus, Gr. ?: cf. F. dialectique. See {Dialect}.] 1. Pertaining to dialectics; logical; argumental. [1913 Webster] 2. Pertaining to a dialect or to dialects. Earle. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • dialectic — I noun applied logic, apprehension, argumentation, brainwork, cerebration, chain of reasoning, cogitation, concluding, consideration, contemplation, deducing, deduction, deliberation, deriving, discursive reasoning, drawing conclusions, force of… …   Law dictionary

  • dialectic — dialectic, dialectical materialism See Engels , FRIEDRICH; Gurvitch, Georges; Hegel , G. W. F.; historical materialism ; Marx , Karl; materialism …   Dictionary of sociology

  • dialectic — (n.) 1580s, earlier dialatik (late 14c.), from O.Fr. dialectique (12c.), from L. dialectica, from Gk. dialektike (techne) (art of) philosophical discussion or discourse, fem. of dialektikos of conversation, discourse, from dialektos discourse,… …   Etymology dictionary


Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.