cap

CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. s.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârşire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineaţă. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deştept, mai reuşit, mai bine. Cu capul plecat = ruşinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ♢ loc. adj. (fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ♢ expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situaţie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiţi dintr-o dată conţinutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieşi între oameni, în societate. A nu-şi (mai) vedea capul de... sau a nu şti unde-i stă sau unde-i este capul = a nu şti ce să mai facă, a fi copleşit de... A-şi pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-şi pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenţă pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toţi pereţii (sau de pereţi) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greşeală făcută. A-şi lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-şi casa, locul de origine şi rătăcind prin lume. A-şi pleca capul = a se simţi ruşinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situaţie neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri şi necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neaşteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a şedea, a se ţine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A şedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (reg.) A nu şti (sau a nu avea) ce-şi face capului = a nu mai şti ce să facă pentru a ieşi dintr-o situaţie grea. ♢ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială şi părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii şi o reprezintă juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunţit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poştale româneşti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap.expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergenţă de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ♢ loc. adj. şi adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deştept. Fără cap = (în mod) necugetat. ♢ loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ♢ expr. A fi bun (sau uşor) la (sau de) cap sau a avea cap uşor = a fi deştept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieşi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieşi (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (acelaşi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-şi bate (sau a-şi frământa, a-şi sparge, a-şi sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluţiona o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înţeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-şi piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (înv.) Viaţă. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preţ, niciodată. A-şi face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viaţa; a face nebunii. 6. Compuse: a) (entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (bot.) cap-de-cocoş = dulcişor; capul-şarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri şi cu flori roşii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelaţiei balaurului. II. s.m. Căpetenie, şef, conducător. ♦ Iniţiator. III. s.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârşeşte ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forţele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor şi a mijloacelor de luptă. ♢ loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părţile extreme alăturate. ♢ expr. Cap de ţară = margine de ţară; hotar. Nu-i (un) cap de ţară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a şedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în şezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiş (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afişate în ordinea valorii lor. ♢ loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopţii = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ♢ expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârşit. ♢ expr. A o scoate la cap = a sfârşi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucăţică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanţă. ♢ expr. Nici un cap de aţă = absolut nimic. Până la un cap de aţă = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variaţiile unui semnal electric în variaţii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operaţii de înregistrare, redare şi ştergere la magnetofoane. – lat. caput, (II) după fr. chef < lat. caput).
Trimis de valeriu, 15.03.2009. Sursa: DEX '98

CAP2, capuri, s.n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap.
Trimis de valeriu, 15.01.2009. Sursa: DEX '98

Cap ≠ coadă, codaş
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Antonime

CAP s. 1. (anat.) (pop., fam. şi depr.) căpăţână, devlă, scăfârlie, (reg.) boacă, (fig. şi depr.) bostan, dovleac, glavă, tărtăcuţă, tigvă, (arg.) moacă, tabacheră. (cap al omului.) 2. v. avers. 3. v. persoană. 4. cap încoronat v. rege. 5. (entom.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = strigă, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoiaş, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morţii, suflet-de-strigoi, sufletul-morţilor. 6. v. comandant. 7. v. corifeu. 8. v. frunte. 9. frunte, început. (capul coloanei.) 10. v. capăt. 11. capăt, căpătâi, extremitate. (La capul patului.) 12. v. căpătâi. 13. v. extremitate. 14. v. capăt. 15. v. vârf. 16. v. cioc. 17. (reg.) frunte. (cap la scaunul dulgherului.) 18. v. căpăţână. 19. (tehn.) cap pierdut v. maselotă.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

CAP s. v. articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deşteptăciune, esenţă, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligenţă, înţelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putinţă, raţiune, sistem, spirit, temei, temelie, viaţă.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

CAP-DE-BÓU s. v. taurul.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

CAPUL-CÂINELUI s. v. dediţel.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
Trimis de siveco, 18.03.2009. Sursa: Sinonime

MOALELE-CÁPULUI s. v. fontanelă, tâmplă.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

SUDOAREA-CÁPULUI s. v. osul-iepurelui.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Sinonime

cap (parte a corpului, individ, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârşit, motiv, capitol) s. n., pl. (şi "capital") cápete
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

cap (conducător) s. m., pl. capi
Trimis de siveco, 28.03.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

cap (geogr.) s. n., pl. cápuri
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

cap-de-mórt (zool.) s. n.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

cápul-şárpelui (bot.) s. n.
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

CAP1 capete n. 1) Parte a corpului la om şi animale, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi cavitatea bucală. ♢ Cu capul gol cu capul descoperit. Din cap până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n cap foarte devreme. Cu capul plecat ruşinat; învins. Cu un cap mai sus superior. Bătut în cap tâmpit; prost. A da la cap (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu capul în traistă a fi distrat. A-şi lua lumea-n cap a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe capul cuiva a sosi pe neaşteptate (şi fără a fi dorit). A-şi aprinde paie în cap a-şi cauza neplăceri. A se bate cap în cap a fi diametral opus. A-şi face de cap a) a fi obraznic; b) a duce o viaţă amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ♢ Cu cap deştept, cu minte. Fără cap necugetat, nesocotit. Cu scaun la cap cu judecată sănătoasă. A nu avea cap a nu avea minte. A fi greu la cap a fi prost. A umbla cu capul în nori a fi distrat. 3) înv. Existenţă umană; viaţă. A plăti cu capul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). capul scării. ♢ cap de pod porţiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. capul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: NODEX

CAP2 capi m. Persoană care se află la conducere; conducător; şef. ♢ capul familiei persoană care asigură traiul unei familii pe care o reprezintă juridic. cap încoronat rege. /<lat. caput
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: NODEX

CAP3 capuri n. Fâşie de uscat ce înaintează mult în mare; promontoriu. /<fr. cap
Trimis de siveco, 08.01.2009. Sursa: NODEX

cap (-uri), s.n. – Promontoriu. fr. cap.
Trimis de blaurb, 08.01.2009. Sursa: DER

cap (-pete), s.n.1. Extremitatea superioară a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfăţişare. – 3. Minte, inteligenţă, spirit. – 4. Viaţă, existenţă. – 5. Individ, ins. – 6. (pl.) Capital, avuţie. – 7. Şef, căpetenie, conducător. – 8. Partea cea mai înaltă, mai importantă. – 9. Început, parte iniţială. – 1O. Extremitate, parte extremă cu care se sfîrşeşte ceva. – 11. Faţă, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomană din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morţi; se face de obicei chiar în ziua morţii (capul de ţărînă) la 6 şi la 12 săptămîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. lat. *capum, forma vulgară de la caput (Puşcariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezintă, deci, o fază arhaică, întocmai ca sp. cabeza, faţă de fr. şi it. cf. căpătîi, căpăţînă, căpcăun, capîntortură. pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totuşi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseşte numai cu sensul 7, şi într-un mod destul de oscilant: Bălcescu scrie indiferent capetele armatei şi capii armatei. Der. capăt, s.n. (parte extremă; sfîrşit, deces, moarte; bucată, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se dă de pomană pentru odihna sufletului morţilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul ă se explică prin labiala precedentă cf. omăt-omeţi, făt-feţi; capeş, adj. (tenace; încăpăţînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; căpeţel, s.m. (înv., început; capăt, fragment, crîmpei; colac de pomană), dim. al lui capăt cu suf. -el (După Candrea-Dens., 237; REW 1636 şi DAR, din lat. capĭtĕllum "căpşor"; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugerăm); căpeţea (var. căpăţea(lă), capeţea, căpeţeală), s.f. (parte a frîului care trece peste capul şi botul calului), der. de la căpeţel (cf. cel-cea; purcel-purcea; căţel-căţea etc.), aşa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puşcariu 277; REW 1637 şi DAR, din lat. capĭtium al cărui rezultat *căpeţ s-a format probabil cu suf. -ea); căpetenie, s.f. (căpetenie, şef), de la capete, cu suf. abstract -enie; căpui (var. încăpui) vb. (a pune stăpînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împărţi pomana numită cap sau căpeţel), cuvînt pe care DAR; Puşcariu, Dacor., I, 595 şi Scriban îl derivă de la mag. kapni "a căpăta, a obţine", dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel puţin cu ultimul său sens; este totuşi probabil să se fi produs o contaminare între cele două cuvinte, singura care ar explica celelalte accepţii din rom. De aceeaşi provenienţă trebuie să fie căpuşe, s.f. (mugure, mai ales de viţă de vie; păduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. căpuşă, prin intermediul suf. dim. -, f. -uşe (ca mănuşe, picioruş, etc.). Der. propusă de Puşcariu, Dacor., I, 594, a fost acceptată de REW 1658 şi DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare că reprezintă vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care a. Castro, RFE, 1918, 34, îl derivă de la caput şi care are acelaşi sens. Celelalte explicaţii sînt mai puţin convingătoare (din bg., după Pascu, II, 184; de la *cap, postverbal de la capēre, su sensul de "(lucru) care se şterpeleşte", după Giuglea, Contributions). alb. këpušë ("căpuşă" şi "fragă"), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie să provină din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relaţiile cu alb., Philippide, II, 703 şi Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. căpuşi (var. încăpuşa), vb. (a înmuguri); căpuşnic, s.m. (frăguţă, Cirsium oleraceum); căpşună, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. şi mr. căpuşă "căpuşă" şi "fragă"); pentru suf. Puşcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpuşun, cu suf. -un, cf. gărgăun, şi cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpşunică, s.f. (frăguţă; specie de plantă); căpşuniu, adj. (culoarea căpşunii). Capsoman, s.m. (prost, nătîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hoţoman etc. Der. nu este clară; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- "sărac" sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotoşman.
Trimis de blaurb, 18.03.2009. Sursa: DER

CAP1 s. n. 1. promontoriu. 2. direcţie de deplasare a unei (aero)nave. (< fr. cap)
Trimis de raduborza, 08.01.2009. Sursa: MDN

CAP2 s. n. parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ştergerea impulsurilor electromagnetice. (după engl. head)
Trimis de raduborza, 08.01.2009. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Synonyms:

Look at other dictionaries:

  • cap — cap …   Dictionnaire des rimes

  • cap — cap·no·di·a·ce·ae; cap·no·di·um; cap·pa; cap·pagh; cap·pa·ri·da·ce·ae; cap·pa·ris; cap·pe·len·ite; cap·pel·let·ti; cap·pie; cap·po; cap·py; cap·ra; cap·ral·de·hyde; cap·rate; cap·ric; cap·ri·cor·nis; cap·ri·dae; cap·ri·fi·cate; cap·ri·fi·ca·tion; …   English syllables

  • cap — [ kap ] n. m. • XIIIe; mot provenç. « tête », lat. caput I ♦ Vx Tête. ⇒ chef. Mod. Loc. De pied en cap [ dəpjetɑ̃kap ] :des pieds à la tête. ⇒ 1. complètement. Armés de pied en cap. II ♦ 1 ♦ (1387) Pointe de terre qui s avance d …   Encyclopédie Universelle

  • Cap — (k[a^]p), n. [OE. cappe, AS. c[ae]ppe, cap, cape, hood, fr. LL, cappa, capa; perhaps of Iberian origin, as Isidorus of Seville mentions it first: Capa, quia quasi totum capiat hominem; it. capitis ornamentum. See 3d {Cape}, and cf. 1st {Cope}.] 1 …   The Collaborative International Dictionary of English

  • CAP-10 — Vue …   Wikipédia en Français

  • Cap 10 — Vue de l avion Type Avion de voltige Motorisation Moteur Lyc …   Wikipédia en Français

  • cap — Cap, m. N est pas naif Francois, Car le Francois dit chef, ce que le Gascon dit Cap, Et l Espagnol Cabo, et l Italien Capo, tous quatre issans du Latin Caput. Et combien qu envers le Gascon ce mot signifie aussi teste, ce neantmoins le Francois n …   Thresor de la langue françoyse

  • Cap — als Abkürzung steht für: Calender Access Protocol, Übermittlungsprotokoll für Kalenderdaten zwischen beliebigen Groupwareservern. CAMEL Application Part: Transportprotokoll aus der Familie des Signalling System 7 für CAMEL Anwendungen in… …   Deutsch Wikipedia

  • CAP — als Abkürzung steht für: CAP (Automobilhersteller), ehemaliger belgischer Automobilhersteller CAP (Markt), eine Supermarktkette betrieben von behinderten/benachteiligten Menschen CAP Customer Advantage Program GmbH, verantwortlich für HappyDigits …   Deutsch Wikipedia

  • Cap 24 — logo de Cap 24 Création 20 mars 2008 Disparition Octobre 2010 Slogan « La chaîne capitale » Langue …   Wikipédia en Français

  • cap — cap1 [kap] n. [ME cappe < OE cæppe & ML cappa < LL cappa, a cape, hooded cloak] 1. any closefitting head covering, brimless or with only a front visor, and made of wool, cotton, etc., as a baseball cap or overseas cap, or of muslin or lace …   English World dictionary

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.