vorbire

VORBÍRE, vorbiri, s.f. 1. Acţiunea de a vorbi şi rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivităţi; vorbit1. ♦ Limbaj. ♢ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (înv.), Cuvânt; menţiune. – v. vorbi.
Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98

Vorbire ≠ tăcere
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

VORBÍRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorbă. 3. v. exprimare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

VORBÍRE s. v. alocuţiune, cuvânt, cuvântare, dialect, discurs, termen, vorbă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

VORBÍR//E vorbirei f. 1) Proces de transmitere a informaţiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ♢ A avea darul vorbireii a vorbi liber şi frumos în public. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical şi gramatical; limbă; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • vorbíre — s. f., g. d. art. vorbírii; pl. vorbíri …   Romanian orthography

  • articol — ARTÍCOL, articole, s.n. 1. Expunere scrisă (de proporţii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, ştiinţifică etc. ♢ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacţiei unei publicaţii periodice în… …   Dicționar Român

  • cursiv — CURSÍV, Ă, cursivi, e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, uşor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar …   Dicționar Român

  • monolog — MONOLÓG, monoloage, s.n. 1. Scenă dintr o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, îşi exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care… …   Dicționar Român

  • pronume — PRONÚME, pronume, s.n. 1. (gram.) Parte de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv. 2. (Prin confuzie) Prenume. – Din lat. pronomen, fr. pronom (după nume). Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  PRONÚME s. v. nume de botez,… …   Dicționar Român

  • acatafazie — ACATAFAZÍE, acatafazii, s.f. Dispunere greşită a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie. Trimis de ana zecheru, 29.07.2002. Sursa: DEX 98  acatafazíe s. f., art. acatafazía, g. d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile …   Dicționar Român

  • adverb — ADVÉRB, adverbe, s.n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. Trimis de ana zecheru, 14.08 …   Dicționar Român

  • conjuncţie — CONJÚNCŢIE, conjuncţii, s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii într o frază sau două cuvinte cu acelaşi rol sintactic într o propoziţie. 2. Poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească. [var …   Dicționar Român

  • curent — CURÉNT, Ă, curenţi, te, adj., s.m., s.n. I. adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, uşor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ♢ Cont curent = cont deschis la bancă de o… …   Dicționar Român

  • declamaţie — DECLAMÁŢIE, declamaţii, s.f. 1. Artă de a declama. 2. Vorbire cu ton şi cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [var.: declamaţiúne s.f.] – Din fr. déclamation, lat. declamatio, onis. Trimis de dante, 14.07.2004. Sursa: DEX 98  DECLAMÁŢIE s. v …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.