acuzativ

ACUZATÍV s.n. Caz gramatical care are ca funcţiune specifică exprimarea complementului direct şi a unor atribute. ♢ Acuzativ cu infinitiv = construcţie sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziţie completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
Trimis de ana_zecheru, 10.11.2008. Sursa: DEX '98

ACUZATÍV s. (gram.) (înv.) pricinuitoare.
Trimis de siveco, 11.05.2008. Sursa: Sinonime

acuzatív s. n., pl. acuzatíve
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ACUZATÍV acuzative n. gram. Caz în care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstanţial şi unele atribute precedate de prepoziţii. /<lat. accusativus, fr. accusatif
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ACUZATÍV s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziţie şi complementele circumstanţiale. [cf. lat. accusativus, fr. accusatif].
Trimis de LauraGellner, 21.02.2006. Sursa: DN

ACUZATÍV s. n. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute. (< lat. accusativus, fr. accusatif)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • acuzatív — s. n., pl. acuzatíve …   Romanian orthography

  • conjunct — CONJÚNCT, Ă, conjuncţi, te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. ( s) şi pers. 3 sg. şi pl. ( i, s) al verbului a fi şi formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ şi acuzativ sg. şi… …   Dicționar Român

  • voi — VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcţie de subiect, adesea marcând insistenţa asupra subiectului) Voi să mergeţi, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v , vi, are …   Dicționar Român

  • el — EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ţine locul persoanei despre care se vorbeşte) El merge. ♦ (fam.; la sg.) Soţ, bărbat; soţie, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de al, a, ai, ale , cu valoare posesivă) Casa lui.… …   Dicționar Român

  • noi — pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta şi le asociază în vorbire) S a înserat şi noi tot pe loc stăm. ♢ loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în ţară, în regiunea etc. de baştină. 2. (La… …   Dicționar Român

  • tu — PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva tu când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du. Trimis de oprocopiuc, 13.03.2004. Sursa: DEX 98  TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui… …   Dicționar Român

  • biet — BIET, BIÁTĂ, bieţi, biete, adj. 1. (Precedă nume de fiinţe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morţi) Regretat. 2. Vrednic de dispreţ; fără însemnătate, fără valoare. – cf. sl. b ĕ d i n ŭ. Trimis de paula, 21.06.2002. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • but — BUT1 s.n. (reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – et. nec. Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX 98  BUT2, buturi, s.n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne… …   Dicționar Român

  • caz — CAZ, cazuri, s.n. 1. Împrejurare, circumstanţă, situaţie. ♢ Caz de conştiinţă = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei şi un interes propriu. ♢ expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea …   Dicționar Român

  • dânsul — DẤNSUL, DẤNSA, dânşii, dânsele, pron. pers., subst. 1. pron. pers. (Ca pronume de politeţe) El, ea. ♢ loc. adv. (pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = straşnic, grozav. 2. s.m. şi f. ( …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.