cunoştinţă

cunoştinţă
CUNOŞTÍNŢĂ, cunoştinţe, s.f. 1. Cunoaştere (2). ♦ expr. A avea (sau a lua) cunoştinţă de ceva = a şti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoştinţa cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoştinţa publică = a da de ştire tuturor. În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine ceva. A-şi pierde cunoştinţa = a nu mai şti de sine, a leşina. ♦ (Rar) A-şi veni în cunoştinţă = a se trezi din leşin. ♦ (Rar) Minte, raţiune. 2. (La pl.) Totalitatea noţiunilor, ideilor, informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaşte. ♦ expr. A face cunoştinţă cu cineva = a lega relaţii sociale cu o persoană. (fam.) A face cuiva cunoştinţă cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (înv.) Mulţumire, recunoştinţă. – Cunoaşte + suf. -inţă (cu sensul 3 după fr. connaissance).
Trimis de Joseph, 04.03.2009. Sursa: DEX '98

Cunoştinţă ≠ necunoştinţă
Trimis de siveco, 15.09.2008. Sursa: Antonime

CUNOŞTÍNŢĂ s. 1. v. pregătire. 2. (la pl.) v. învăţătură. 3. (la pl.) v. elemente. 4. v. ştire. 5. (concr.) relaţie, (fam. fig.) pilă. (Ai vreo cunoştinţă la minister?)
Trimis de siveco, 11.01.2008. Sursa: Sinonime

CUNOŞTÍNŢĂ s. v. conştiinţă, cuget, gândire, judecată, minte, raţiune, recunoştinţă, spirit, suflet.
Trimis de siveco, 11.01.2008. Sursa: Sinonime

cunoştínţă s. f., g.-d. art. cunoştínţei; pl. cunoştínţe
Trimis de siveco, 11.01.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

CUNOŞTÍNŢ//Ă cunoştinţăe f. 1) Posedare a unor informaţii speciale. ♢ A lua cunoştinţă de ceva a se pune la curent cu ceva. A aduce la cunoştinţă a informa pe cineva despre ceva. În cunoştinţă de cauză cu competenţă. 2) la pl. Totalitate a informaţiilor pe care le deţine cineva. cunoştinţăe vaste. 3) Persoană cunoscută. ♢ A face cunoştinţă a cunoaşte pe cineva. [G.-D. cunoştinţei] /a cunoaşte + suf. cunoştinţăinţă
Trimis de siveco, 11.01.2008. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • cunoştínţã — s. f., g. d. art. cunoştínţei; pl. cunoştínţe …   Romanian orthography

  • cunoaşte — CUNOÁŞTE, cunósc, vb. III. 1. tranz. A lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă… …   Dicționar Român

  • şti — ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş …   Dicționar Român

  • ştiinţă — ŞTIÍNŢĂ, ştiinţe, s.f. I.1. Faptul de a avea cunoştinţă (de ceva), de a fi informat; cunoaştere. ♢ loc. adv.Cu (sau fără) ştiinţă = (ne)ştiind; (in)conştient; cu (sau fără) voie. Cu bună ştiinţă = conştient, având cunoştinţa deplină a faptelor.… …   Dicționar Român

  • anunţa — ANUNŢÁ, anúnţ, vb. I. tranz. A aduce la cunoştinţă; a vesti, a încunoştinţa. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare. Trimis de ana zecheru, 07.03.2004. Sursa: DEX 98  ANUNŢÁ vb. 1. a… …   Dicționar Român

  • inconştient — INCONŞTIÉNT, Ă, inconştienţi, te, adj., s.n. I. adj. 1. Care nu este conştient, care nu ştie ce face, care şi a pierdut cunoştinţa (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conştientă faţă de realitatea… …   Dicționar Român

  • recomanda — RECOMANDÁ, recománd, vb. I. 1.tranz. A îndemna, a sfătui (pe cineva) să facă ceva; a prescrie, a indica, a propune. 2. tranz. A semnala în mod special (pe cineva sau ceva) atenţiei cuiva; a prezenta în mod elogios, favorabil (pe cineva sau ceva) …   Dicționar Român

  • semnala — SEMNALÁ, semnaléz, vb. I. tranz. A aduce ceva la cunoştinţă prin semne sau printr un semnal de avertizare, a atrage atenţia cuiva asupra unui lucru, a avertiza; a scoate în evidenţă, a releva, a menţiona. – Din fr. signaler (după semnal). Trimis… …   Dicționar Român

  • simţire — SIMŢÍRE, simţiri, s.f. 1. Faptul de a simţi; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conştient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simţurile şi pe… …   Dicționar Român

  • veste — VÉSTE, veşti, s.f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoştinţa cuiva; ştire, informaţie. ♢ loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neaşteptate. ♢ expr. A da de veste = a aduce la cunoştinţă, a înştiinţa, a vesti. A… …   Dicționar Român


Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.