cunoaşte


cunoaşte
CUNOÁŞTE, cunósc, vb. III. 1. tranz. A lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. tranz. A avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, experienţei; a fi luat cunoştinţă de ceva. 3. tranz. A şti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoştinţă cu cineva. ♢ expr. A nu cunoaşte moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-şi cunoaşte (sau a nu-şi cunoaşte) lungul nasului = a-şi da (sau a nu-şi da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de ştire, a preveni, a avertiza. ♦ A şti felul de a fi al cuiva. ♢ expr. A cunoaşte lumea = a avea experienţa vieţii. ♦ A recunoaşte, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoştinţă de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaşte. ♢ expr. (tranz.) A cunoaşte ceva = a se alege cu un profit. 5. tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. intranz. (Rar) A-şi arăta recunoştinţa pentru ceva; a răsplăti. 7. tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. tranz. A-şi da seama de ceva; a înţelege, a şti. – lat. pop. connoscere (= cognoscere).
Trimis de m_marinel, 08.10.2008. Sursa: DEX '98

CUNOÁŞTE vb. 1. a pricepe, a stăpâni, a şti, (fam.) a vedea. (cunoaşte la perfecţie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpâni, a şti. (cunoaşte trei limbi străine.) 3. a înţelege, a pricepe, a şti. (cunoaşte franceza?) 4. v. afla. 5. v. şti. 6. a (se) şti. (Ne cunoaşte de mici; îl cunoaşte ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaşte. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se cunoaşte că ai fost tu aici.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

CUNOÁŞTE vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obţine, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaşte, socoti.
Trimis de siveco, 04.01.2009. Sursa: Sinonime

cunoáşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A CUNOÁŞTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a şti. cunoaşte oraşul. cunoaşte o limbă. cunoaşte opera unui scriitor.cunoaşte viaţa (sau lumea) a avea mare experienţă de viaţă. 2) (persoane) A şti din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil.A nu cunoaşte moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (fiinţe, lucruri) A deosebi de altele de acelaşi fel (după anumite semne); a recunoaşte. 4) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a şti; a pricepe. Cunosc intenţiile lui. /<lat. connoscere
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE CUNOÁŞTE mă cunósc intranz. A fi cunoscut (unul cu altul); a deţine informaţii unul despre altul; a se şti. /<lat. connoscere
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

cunoáşte (cunósc, – oscút), vb.1. A lua cunoştinţă. – 2. A înţelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîştiga, a achiziţiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A şti, a avea în minte, a-şi da seama de ceva. – 7. A fi în relaţii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaşte, a identifica. – 10. A avea raporturi trupeşti cu o femeie. – 11. A recunoaşte, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulţumi. – 13. A recunoaşte drept şef, a respecta, a avea consideraţie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaştire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Puşcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhocer. – Der. cunoscut, s.m. (persoană ştiută; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscător, adj. (care cunoaşte); necunoscător, adj. (care nu cunoaşte, ignorant); cunoştinţă, s.f. (cunoaştere; ştire; judecată; noţiune, idee; relaţie de societate; persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conştiinţă); necunoştinţă, s.f. (ignoranţă, nepricepere); încunoştiinţa, vb. (a aduce la cunoştinţă; a informa); cunoştinţe, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaşte, vb. (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulţumi), a înlocuit în epoca modernă vb. cunoaşte cu sensurile 11-13; recunoscător, adj. (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adj. (ingrat); recunoştinţă, s.f. (gratitudine); nerecunoştinţă, s.f. (ingratitudine).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • cunoáşte — vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút …   Romanian orthography

  • şti — ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş …   Dicționar Român

  • recunoaşte — RECUNOÁŞTE, recunósc, vb. III. tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ refl. A şi descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A… …   Dicționar Român

  • autocunoaşte — AUTOCUNOÁŞTE, autocunósc, vb. III. refl. A se cunoaşte prin autoobservare. [pr.: a u ] – Auto1 + cunoaşte. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  autocunoáşte vb. (sil. a u ) → cunoaşte Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar… …   Dicționar Român

  • breaz — BREAZ, Ă, breji, ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ♢ expr. A cunoaşte (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaşte foarte bine (pe cineva). 2. fig. (ir.; despre oameni) Deştept, isteţ, grozav. – Din… …   Dicționar Român

  • cunoştinţă — CUNOŞTÍNŢĂ, cunoştinţe, s.f. 1. Cunoaştere (2). ♦ expr. A avea (sau a lua) cunoştinţă de ceva = a şti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoştinţa cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoştinţa publică = a da de ştire tuturor.… …   Dicționar Român

  • curiozitate — CURIOZITÁTE, (2) curiozităţi, s.f. 1. Dorinţă de a cunoaşte (amănunţit) ceva nou sau neobişnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreţie. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei fiinţe; (concr.) lucru interesant… …   Dicționar Român

  • deget — DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârşeşte mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget şi ţi ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul… …   Dicționar Român

  • moare — MOÁRE s.f. (reg.) Apă cu sare sau cu oţet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se ţin ori s au ţinut murături; spec. zeamă de varză. ♢ expr. A şti (sau a cunoaşte) moarea cuiva = a cunoaşte firea, obiceiurile cuiva. A mânca… …   Dicționar Român

  • poseda — POSEDÁ, poséd, vb. I. tranz. 1. A avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea sa, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însuşiri, caracteristici. 4. A cunoaşte bine un …   Dicționar Român


Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.