absoluţiune
ABSOLUŢIÚNE, absoluţiuni, s.f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [pr.: -ţi-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.
Trimis de ana_zecheru, 01.07.2004. Sursa: DEX '98

absoluţiúne s. f. 1. absolvire (2). 2. iertare a păcatelor (de către papă). (< fr. absolution, lat. absolutio)
Trimis de tavi, 08.01.2003. Sursa: MDN

absoluţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. absoluţiúnii; pl. absoluţiúni
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ABSOLUŢIÚN//E absoluţiunei f. 1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat. 2) Iertare a păcatelor (de către preot). /<lat. absolutio, absoluţiuneonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ABSOLUŢIÚNE s.f. 1. Scutire, iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor (dată de obicei de către papă). [pron. -ţi-u-. / cf. lat. absolutio, fr. absolution].
Trimis de LauraGellner, 14.02.2006. Sursa: DN

Dicționar Român. 2013.

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”