absolutoriu
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s.n. 1. adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greşeală. 2. s.n. Certificat de absolvire a unei şcoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

absolutóriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie. 2. act de absolvire a unei şcoli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
Trimis de tavi, 12.02.2008. Sursa: MDN

absolutóriu adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. absolutórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. absolutórii
Trimis de siveco, 30.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

absolutóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. absolutóriul; pl. absolutórii, art. absolutóriile (sil. -ri-i-)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ABSOLUTÓRI//U absolutoriue (absolutoriui) Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ABSOLUTÓRIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverinţă de absolvire a unei şcoli superioare. [pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].
Trimis de LauraGellner, 14.02.2006. Sursa: DN

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • assolutorio — as·so·lu·tò·rio agg. CO che assolve: benedizione assolutoria del sacerdote, sentenza assolutoria, verdetto assolutorio {{line}} {{/line}} DATA: 1618. ETIMO: dal lat. tardo absolutōrĭu(m), v. anche assolvere, cfr. sup. lat. absolutum …   Dizionario italiano

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”