şa


şa
ŞA, şei, s.f. 1. Piesă de harnaşament confecţionată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului şi pe care şade călăreţul. ♢ expr. A pune şaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din şa = a vorbi de sus, cu siguranţă de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ♢ Şaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părţi de teren mai ridicate, cu care alcătuieşte un ansamblu; curmătură. Şaua dealului. [var.: şea s.f.] – lat. sella.
Trimis de LauraGellner, 10.09.2008. Sursa: DEX '98

ŞA s. I. (geogr.) curmătură, (reg.) deşilătură. II. v. clitelum.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ŞA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

şa s. f., art. şáua, g.-d. art. şéii; pl. şei
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ŞA, şei f. 1) Piesă de harnaşament confecţionată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru şederea comodă a călăreţului. ♢ A pune şaua pe cineva a impune cuiva propria voinţă. A se ţine tare în şa a fi stăpân pe situaţie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ♢ şaua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanţ muntos, servind adesea şi ca trecătoare. [art. şaua; G.-D. şeii] /<lat. şella
Trimis de siveco, 24.11.2004. Sursa: NODEX

şa (şéi), s.f.1. Piesă de harnaşament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – var. şea. – Mr., megl. şauă, şao, pl. şali. lat. sĕlla (Puşcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. pl. poate fi şi şele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se foloseşte numai şale. Der. şelar, s.m. (persoană care face şi vinde şei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); şelărie, s.f. (loc unde se fac şi se vînd şei); şeuaş (var. şăuaş), s.m. (cal înşeuat); înşeua, vb. (a pune şaua pe cal); înşela, vb. (a înşeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greşi); înşelătură, s.f. (amăgire, trişare); înşelăşag, s.n. (Mold., amăgire); înşelăciune, s.f. (amăgire, fraudă); îmşelător (var. înşelăcios), adj. (care înşală, amăgitor). Mulţi cercetători fac două cuvinte distincte din înşela "a înşeua" şi înşela "a amăgi" şi-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ "cîştig" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Puşcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel "amăgire"; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroşi termeni exprimă ideea de "a înşela" prin cea de "a-şi pune ceva nepotrivit", cf. potcovi, încălţa, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), şi la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).
Trimis de blaurb, 29.10.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.


Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”

We are using cookies for the best presentation of our site. Continuing to use this site, you agree with this.